Vicepreşedintele Consiliului Județean Harghita, sef al UDMR la nivel local, a fost arestat preventiv

acum 4 ore 17

Potrivit DNA, anul trecut, el şi-ar fi exercitat influenţa asupra unor persoane din conducerea ANAF pentru a-l numi director adjunct al Administraţiei Finanţelor Publice din judeţ pe Kurko Andras, în prezent, arestat şi el preventiv în acelaşi dosar.

Acesta i-ar fi oferit preşedintelui Consiliului Judeţean informaţii confidenţiale referitoare la activitatea fiscală a 10 societăţi comerciale, în baza cărora vicepreședintele CJ ar fi obţinut foloase necuvenite, mai precizează DNA.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus extinderea urmăririi penale şi, ulterior, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 11 februarie 2025, a inculpatului Barti Tihamer, preşedinte regional al unei formaţiuni politice şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Harghita”, a transmis, miercuri, DNA.

Sursa: https://www.realitatea.net/stiri/actual/vicepresedintele-consiliului-judetean-harghita-sef-al-udmr-la-nivel-local-a-fost-arestat-preventiv_67acd9c3d0823651bb7806a2

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.