Victor Negrescu, discuții la Harvard și MIT despre parteneriate academice și proiecte de cercetare

acum 6 ore 8

Mediafax

Europarlamentarul Victor Negrescu a anunțat marți că a efectuat o vizită oficială la Boston (SUA), unde a avut întâlniri cu reprezentanți ai universităților Harvard și MIT. Discuțiile s-au concentrat pe extinderea cooperării academice între Uniunea Europeană, România și mediul universitar american.

„Discutăm extinderea cooperării academice cu Uniunea Europeană și România, pentru a oferi mai multe oportunități cercetătorilor și tinerilor noștri, dar și a dezvolta proiecte de top în domenii-cheie”, a declarat Negrescu, într-o postare pe Facebook, despre discuțiile cu reprezentanții celor două universități, unele dintre cele mai prestigioase instituții academice la nivel mondial.

Pe componenta de sănătate, europarlamentarul a anunțat inițierea unui parteneriat concret între MIT și Comisia pentru Sănătate Publică a Parlamentului European, cu obiectivul de a identifica soluții inovatoare și sustenabile pentru sistemele ...

Sursa: https://www.mediafax.ro/politic/victor-negrescu-discutii-la-harvard-si-mit-despre-parteneriate-academice-si-proiecte-de-cercetare-23584397

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.