(VIDEO) Fierbere în Germania – Tractoare au închis orașe

acum 9 luni 48

Reducerea unor avantaje fiscale ce sunt destinate  agricultorilor germani a creat mari nemulțumiri în această țară. Fermieri germani furioși au blocat luni numeroase drumuri în Germania, lansând astfel o serie de greve şi mobilizări de care se teme Guvernul lui Olaf Scholz, relatează AFP.

Aceste acţiuni, lansate la apelul Uniunii Agricultorilor Germani (DBV), sunt generalizate înăuntrul şi în zona marilor oraşe germane.

Autorităţile au semnalat perturbări puternice ale traficului rutier în aproape toate landurile, din Baden-Württemberg şi Bavaria în sud ,până în Renania de Nord Westfalia, cel mai populat land german, şi până în nord,

Ambuteiaje de camioane au fost semnalate la frontiera dintre Germania şi Polonia, Cehia şi Franţa.

Convoaie zgomotoase de tractoare au intrat în Munchen, în sud, Hamburg, Bremen, în nord, sau Loln, în vest, paralizând în parte traficul rutier.

La Berlin, peste 500 de utilaje au luat poziţie în centrul capitalei, în apropiere de Poarta Brandenburg, potrivit poliţiei.

”Pur şi simplu nu câştigăm suficienţi bani cu produsele noastre şi muncim 365 de zile pe an”, a declarat AFP o producătoare de lactate dintr-o regiune vecină Berlinului, Jenny Zerbin, în vârstă de 34 de ani, venită să protesteze în capitală.

Furia agricultorilor s-a inflamat în decembrie, după ce Guvernul a decis să reducă subvenţiile în acest sector, din cauza unei chemări la ordine a judecătorilor constituţionali cu privire la regulile bugetare stricte ale Germaniei.

Totodată, mecanicii de tren din Germania sunt chemaţi la o grevă de trei zile de miercuri până vineri seara după eşecul negocierilor privind salariile şi programul de lucru cu operatorul public Deutsche Bahn (DB), a anunţat duminică sindicatul GDL, notează AFP.

„Grupul DB nu a profitat de armistiţiul de Crăciun pentru a preveni acţiunile colective prezentând o ofertă negociabilă”, a afirmat într-un comunicat sindicatul angajat de câteva luni într-un conflict cu Deutsche Bahn şi care a condus deja la mai multe greve în 2023.

În transportul de călători, mecanicii vor înceta munca miercuri la orele 02.00 (01.00 GMT). În transportul de mărfuri, greva va începe marţi la orele 18.00 (17.00 GMT), a făcut cunoscut sindicatul. Mişcarea socială se va încheia vineri la orele 18.00 (17.00 GMT).

Este cea mai lungă încetare a lucrului iniţiată până acum de sindicat în negocierile conflictuale pe care le poartă cu conducerea operatorului feroviar. Lucrătorii feroviari germani au mai intrat în grevă în noiembrie şi decembrie, în special.

„Această grevă nu este doar absolut inutilă, dar credem şi că nu este autorizată legal”, a reacţionat duminică Martin Seiler, director de resurse umane al DB, într-un comunicat, anunţând o acţiune în justiţie pentru a împiedica greva.

Mişcarea „va avea un impact considerabil asupra exploatării feroviare”, a avertizat DB. Perturbarea transportului de mărfuri implică un cost ridicat pentru economia germană, aflată deja în dificultate.

Pe lângă creşterile salariale pentru a compensa inflaţia, GDL, care reprezintă aproximativ 10.000 de angajaţi, cere şi să negocieze trecerea la o săptămână de lucru de 35 de ore în patru zile.

Deutsche Bahn a declarat în decembrie că a făcut o ofertă de creştere a salariului cu 11% la deschiderea negocierilor, precum şi o „primă compensatorie pentru a face faţă inflaţiei” de până la 2.850 de euro.

DB a indicat că a prezentat săptămâna trecută „o ofertă extinsă” reprezentând „un mare pas înainte spre satisfacerea revendicării fundamentale a sindicatului în ceea ce priveşte programul de lucru”.

Un alt conflict social, anul trecut, a opus Deutsche Bahn şi sindicatul EVG care reprezintă alte profesii din sectorul feroviar şi aproximativ 180.000 de agenţi. În cele din urmă, s-a ajuns la un acord la sfârşitul lui august, reaminteşte AFP.

Incredible footage from the Farmers’ protests as they block highways and shut down cities across Germany with the help of the truckers.

The people have spoken!!

pic.twitter.com/gC7y9Q4ggI

— Kat A 🌸 (@SaiKate108) January 8, 2024

German Farmers & Truckers have turned cities into parking lots across Germany in protest of their government pushing WEF policies.

This is MASSIVE.#BauernProtestpic.twitter.com/fqgGIzoWsx

— TaraBull𝕏 (@TaraBull808) January 8, 2024

Tens of thousands of farmers are protesting in Germany right now against planned fuel tax increases.

The protests are absolutely massive 🚜pic.twitter.com/Iaggxei9Dh

— PeterSweden (@PeterSweden7) January 8, 2024

BREAKING REPORT: ⚠ Truckers join MASSIVE farmer protest in Germany..

Downtown Berlin has already been effectively shut down by thousands of farmers in what many are the calling the LARGEST PROTEST in modern history..

CORPORATE MEDIA SILENT..pic.twitter.com/j1G1zOtSO8

— Chuck Callesto (@ChuckCallesto) January 8, 2024

The farmer protests begin across Germany. This is Berlin & it’s a beautiful sight. Much respect to the farmers & people of Germany & across Europe. #Berlin #FarmersProtest pic.twitter.com/XUpvdklAf9

— Ryan Gerritsen🇨🇦🇳🇱 (@ryangerritsen) January 8, 2024

The post (VIDEO) Fierbere în Germania – Tractoare au închis orașe appeared first on Cotidianul RO.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/video-fierbere-in-germania-tractoare-au-inchis-orase/

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.