Premierul ungar Viktor Orban a declarat că a încercat ore întregi să convingă liderii europeni să nu aprobe deschiderea negocierilor de aderare cu Kievul, într-un interviu oferit vineri dimineață pentru radioul public din Ungaria, potrivit The Guardian.
„Ei vor să ofere Ucrainei prin această decizie încurajarea necesară pentru a continua războiul și mi-au cerut să nu-i împiedic în acest sens”, a dezvăluit Viktor Orban
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat joi seara că liderii UE au decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, ceea ce înseamnă că Ungaria a renunţat la dreptul său de veto. Cu toate acestea, Orban amenință că va bloca procedura când va fi supusă la vot aderarea Ucrainei.
„Argumentul lor decisiv a fost că Ungaria nu pierde nimic cu asta. Dacă nu vrem ca Ucraina să fie membră a Uniunii Europene, atunci parlamentul ungar îl respinge. Și până când problema ajunge la parlamente, este un proces foarte, foarte lung și, așa cum au contat și eu, sunt aproximativ 75 de ocazii când guvernul ungar poate opri acest proces. Și au spus că dacă în timpul negocierilor există ceva care dăunează intereselor Ungariei, o opresc”, a afirmat premierul ungar.
VIktor Orban a reiterat, de asemenea, că Ungaria nu a dorit să ia parte la „decizia proastă” și de aceea a părăsit sala în timp ce liderii au luat decizia de a deschide discuțiile de aderare. „Mai târziu putem opri acest proces, dacă este necesar, tragem frâna de mână”, a spus el, precizând că: „Ei sunt 26 și eu sunt singur”.
Nu este singurul moment în care Ungaria a făcut notă discordantă față de restul statelor membre UE. Viktor Orban a blocat o finanţare de 50 de miliarde de euro din partea UE pentru Ucraina, la câteva ore după acordul privind negocierile de aderare.