Viorel Lis are mari probleme de sănătate de o bună perioadă de timp. Oana Lis, soția lui, e cea care i-a rămas alături, cea care îl îngrijește zi de zi, chiar dacă în repetate rânduri ea a recunoscut că nu îi e ușor.
În urmă cu mulți ani de zile se zvonea că mariajul lui Viorel Lis cu Oana Lis nu o să reziste, că ea e interesată doar de banii lui. Timpul a trecut, iar cei doi sunt tot împreună, chiar dacă de o bună perioadă de timp au mai multe probleme decât motive de bucurie.
Viorel Lis, fostul edil al Bucureștiului, a fost operat de mai multe ori, se confruntă cu mai multe probleme de sănătate. Foarte rar mai iese din casă, foarte greu se deplasează, astfel că e dependent de Oana Lis, care i-a rămas alături.
Viorel Lis, despre Oana Lis: „Nu mă așteptam să rămână cu mine”
Pentru emisiunea online „Fiță cu Adiță”, Viorrel Lis a recunoscut că e impresionat de soția lui, care nu l-a lăsat acum, în cele mai grele momente din viața lui. „Nu mă așteptam să rămână cu mine. Eu nu știu dacă aș fi putut să rămân dacă aș fi avut o soție bolnavă. Pentru mine, e o surpriză plăcută și se vede că e un om de caracter. Nu m-a lăsat la greu, cu toate că la ora actuală nu am câștiguri mari, afaceri.
Avem o atragere reciprocă, o stimez foarte mult și pot să spun că o iubesc foarte mult. Niciodată nu am obligat-o să stea cu mine, am lăsat-o să gândească ea singură, să hotărască. Acum, e singura mea iubire. Nu aș putea să trăiesc fără Oana”, a mărturisit Viorel Lis în cadrul emisiunii ”Fiță cu Adiță”, conform wowbiz.ro.
Care a fost cel mai greu moment pentru Viorel Lis
Întrebat de Adiță Voicu care a fost cel mai greu moment din viața lui, Viorel Lis a recunoscut că momentul când a făcut infarct, atunci când a fost scos cu targa din casă, de medici. „Da, când am avut infarct atunci, a fost cel mai rău. M-a luat pe targă și când ieșeam de aici (n. red din apartament), eram sigur că nu mai văd locul ăsta, că nu o mai văd pe Oana și mi-au dat lacrimile. Zic: 'Asta e ultima'.
Și am scăpat, totuși. Mi-au pus niște capace pe acolo (n. red. râde). Momentan îmi place să și trăiesc, cu toate că sunt probleme, adică mari de tot. Dacă eu nu pot să mai merg, să ies în oraș, o trimit pe Oana singură, și la o petrecere, o oblig să se ducă pentru că eu nu mai pot. Nu mi se întâmplă ceva grav cât lipsește ea de acasă, pentru că bolile mele nu sunt d-astea… să-ți dai duhul. Picioarele sunt problema”, a mai dezvăluit Viorel Lis, în cadrul emisiunii „Fiță cu Adiță”.
Având în vedere că petrece mult timp alături de Viorel Lis, Oana Lis nu are un job stabil, câteodată ea mai oferă ședințe de terapie, căci e psiholog. În schimb, ea a ajuns să vândă obiecte din casă, pentru a face rost de bani. Pentru cest gest, a fost aspru criticată.
Oana Lis vinde obiecte din casă pentru a face rost de bani
Mulți au spus că a ajuns să „cerșească” pe internet. „Adică unora nu le este jenă să ceară bani la tot mapamondul pentru război și mie să-mi fie pentru că vreau să fac rost de bani pentru un om cu boli cronice, un om bun și drag, de care mă ocup singură 24/24?! Fiecare are valorile lui umane după care se ghidează!”, le-a răspuns Oana Lis.
Și a continuat: „Asta e culmea invidiei dintre femei… S-au activat unele p-aici că de ce să cerșesc eu p-aici și să primesc ceva… și nu ele! Bine că n-am primit nimic. V-am pus o întrebare, pentru că atunci când suntem mai mulți sunt și mai multe idei. Dar e tare asta… am înțeles că ne batem pe bărbați, că e bătaie pe ăia buni…“ca să ne uităm ce rochiță, gentuță are vreuna… dar asta e ultima”.