Vladimir Brilinsky: 7 minuni ale Hunedoarei

Este greu să petreci doar câteva zile în județul Hunedoara, știind la plecare că lași în urmă locuri uimitoare şi nevizitate. Câteva zile sunt insuficiente pentru a vizita tot ce are de arătat Hunedoara. Niciunde, în țară, natura nu se împletește așa de armonios cu istoria și cu legendele. Putem spune, fără să greșim și fără să exagerăm, că multe dintre locurile sau lucrurile găzduite de județul Hunedoara reprezintă minuni. Ele pun întrebări, unele chiar fără răspuns și dacă peste toate deșertăm sacul de legende și istorii, născute prin vremurile de demult, Hunedoara ni se dezvăluie asemenea unei zâne care trăiește aici și păstorește un loc binecuvântat de Dumnezeu. Am ales să vă prezentăm care sunt, în opinia noastră, cele şapte minuni ale Hunedoarei.

1. Cetățile dacice, leagănul unei civilizații

În 1999 Organizația Națiunilor Unite pentru Educație Știință și Cultură ( UNESCO ) accepta ca cetățile dacice din munții Șureanu să facă parte din lista patrimoniului mondial. Una dintre motivațiile organizației, privind acceptarea acestui complex ca moștenire culturală a întregii omeniri, sună atât de grăitor, încât, nu mai este nevoie de niciun argument, pentru a conștientiza valoarea Complexului defensiv Fortificat al cetăților dacice din Munții Șureanu: „Cetățile dacice reprezintă o capodoperă a geniului uman creator. Ele sunt rezultatul unei politici arhitectonice coerente, a unei puteri politice, militare și religioase, capabilă să destructureze vechile uniuni tribale și să le unească într-un ethnos comun, într-o formă statală, unică la acea vreme”.

Sistemul fortificat este format din cinci cetăți și o capitală, Sarmizegetusa Regia, protejată tocmai prin acest sistem.  Costești, Blidaru, Piatra Roșie, Bănița din județul Hunedoara și Căpâlna, din județul Alba, formează, favorizat de un relief, potrivit pentru așa ceva, un brâu uriaș în jurul Sarmizegetusei Regia, capitala Regatului Dac, locul unde dacii protejau cele două fabuloase comori, aurul și spiritualitatea. Peste 45.000 de hectare cuprinde acest sistem fortificat, care este completat de turnuri de apărare și de ziduri monumentale. Spre exemplu, foarte puțin cunoscut dar fabulos, unic în galeria construcțiilor defensive din antica Dacie, ascuns în munți este Zidul de la Ponorici, numit și Troianul. Ridicat în câteva luni, probabil şase, având o lungime de peste doi kilometri, cu o bază lată de 10 metri și cu o înălțime de trei metri, păstrând proporțiile, Troianul poate fi comparat cu Zidul lui Hadrian, din nordul Angliei. Forța de muncă folosită la realizarea zidului a fost uriașă pentru acea perioadă, estimându-se că între opt și zece mii de oameni au participat la construirea acestui adevărat colos.

Cetățile dacice nu au fost ridicate la întâmplare, din moftul vreunui nobil dac, ele benificiind de un plan architectonic chibzuit, elaborat, pentru ca protecția capitalei să fie maximă. Sarmizegetusa Regia a beneficiat de cel mai important sistem de apărare cunoscut pe teritoriul a ceea ce noi astăzi numim România. Cu toate astea, acolo, în Sarmizegetusa Regească, o minune a minunilor, astăzi, vizitatorul găsește doar rodul distrugerilor romane. Temeliile și fundațiile vizibile, ce susțineau acum 2000 de ani edificiile, vorbesc de la sine despre măreția, importanța și funcționalitatea unui oraș, „Orașul din Munte” acolo de unde era condusă Dacia, cea care se întindea de dincolo de Prut până în Bohemia de astăzi și posibil mult mai departe. Plecând din zona cetăților, regreți că nu ai avut suficient timp să afli despre minunate legende cu Alea Frumoasele, cu aurul dacic și cu feciorii-cai, cu fetele de urieși sau despre povestea Saptei Nebuna. Și, alături de toate acestea, să nu calci prin covorul de 10 hectare de ghiocei, de pe Vârtoape, să nu auzi poveștile despre căutătorii de comori sau să nu guști un colac cald de la Popasul Dacilor, unde se face cea mai bună pâine din lume,  sunt alte multe motive care te fac să-ți dorești să revii în inima Regatului Dac.

2. Retezatul, locul unde muntele întâlnește cerul

Sursa foto: Florin Micu 

Pe vremea când pământul era stăpânit de „urieși”, trei fete au moștenit de la tatăl lor câte o cetate, una mai frumoasă decât cealaltă. Rivalitatea, ciuda și pizma dintre ele nu a avut mult de așteptat, fiecare mândrindu-se că cetatea ei este mai frumoasă. Cea mai mare și mai frumoasă era una din munții cu neaua veșnică pe ei. Celelalte două surori, din cetățile mai de la șes, s-au răzbunat și au aruncat cu câte o mistrie, retezând vârful muntelui pe care era construit castelul surorii celei mari. De atunci, muntele poartă numele de Retezat. Masivul Retezat este un lanț muntos al superlativelor, având cele mai multe lacuri. Sunt peste 60 la număr, cele mai multe glaciare, având ca lider incontestabil lacul Bucura, cel mai mare lac glaciar din România și secondat de Zănoaga, cel mai adânc. În jurul lor se văd „ochii albaștri ai Retezatului”, cum mai sunt numite întinderile de apă care apar ca o răsplată bine-meritată pentru cel ce se încumetă să bată potecile Retezatului. Ciopoarele de capre negre, marmotele, râsul care poate fi văzut în pădurile din golul alpin și multe alte animale, trăiesc într-o uriașă grădină zoologică a libertății, fără zăbrele. Peste 1.200 de specii de plante, o treime și mai bine, din totalitatea plantelor care cresc în România, dintre care 90 de specii sunt endemice, adică ele nu pot fi văzute decât în Retezat, întregesc spectacolul unui loc unic în peisajul natural și turistic al României. Acestea au fost motivele pentru care în 1935, la inițiativa fondatorului Grădinii Botanice din Cluj și a celebrului savant Emil Racoviță, Retezatul a primit statutul de „Parc Național”, primul de acest fel din România. Din 1979 parcul are statut de arie naturală protejată de interes național și internațional, fiind recunoscut ca rezervație a Biosferei, aflându-se sub protecția UNESCO.

3. Castelul Corvinilor, istorie și legendă

Bijuterie a județului Hunedoara, unul dintre cele mai frumoase castele din Europa, expresie a unui concept architectonic deosebit de curajos pentru acea vreme, Castelul Corvinilor impresionează de la prima privire. Îmbinarea perfectă dintre arhitectura militară și cea civilă din perioada secolelor XIV – XV, măreția sa desprinsă parcă din poveștile cu domnițe elegante și cavaleri aprigi, face ca imaginea Castelului Corvinilor să fie folosită nu numai pentru promovarea județului Hunedoara, ci a întregii țări, la târgurile internaționale de turism.  Construit pe locul unei vechi așezări dacice, cu existență dovedită prin săpăturile arheologice din preajmă, Castelul Corvinilor a trăit, de-a lungul secolelor, perioade zbuciumate, în care momentele dramatice s-au împletit cu cele fericite, toate regăsindu-se în noianul de legende și scenarii legate de existența sa. Probabil că cea mai cunoscută legendă este cea a corbului săgetat de către Ioan de Hunedoara, pentru recuperarea unui inel furat de neagra zburătoare, imagine care a devenit simbol al blazonului casei Corvinilor. Apoi, legenda turcilor care au săpat zeci de ani o fântână, în stâncă, având promisiunea eliberării, fascinează profund pe orice vizitator care are privilegiul de a asculta explicația ghizilor de la castel, excelent pregătiți, perfect pliați pentru această îndeletnicire. Urcând pe podul care duce spre intrarea în castel, cu toată splendoarea peisajului din jur, nici nu bănuiești că, intrând printr-o poartă mică, de lemn,  pătrunzi de fapt într-o lume de basm, în care poți să te reculegi în capela castelului, poți să-ți închipui baluri în sala dietei sau dezbateri aprinse în cea a cavalerilor, poți privi în hăul săpat în stâncă de prizonierii turci și poți visa la măreția de odinioară a unui castel pe care nu-l vei uita niciodată.

4. Muzeul Aurului, strălucirea din tărâmul moților

Din lanțul sudic al Munților Apuseni fac parte, ca subdiviziune, Munții Metaliferi care sunt renumiți pentru bogăția în aur a subsolului. Zăcămintele de la Certej, Săcărâmb, Brad, Roșia Montană sunt vestite încă din antichitate ca centre miniere de unde se extrăgea aurul. Fiecare epocă, de dinaintea dacilor încoace, își are propria istorie a mineritului. În această zonă s-a născut o istorie plină de strălucire, îmbogățire, extravaganță, dar și de momente dramatice, crime, conflicte, represiuni sau răzbunări. Toate acestea erau legate printr-un filon de aur, a cărui poveste se pierde în timp iar istoria lui trebuia păstrată într-un anume fel. Și așa, la inițiativa unui geolog neamț, la Brad, localitate din nordul județului Hunedoara, ia ființă în 1896 Muzeul Aurului. Fondatorul a strâns câteva piese găsite în minele din zonă, le-a expus și astfel a început povestea aurului. În cursul anilor, în Muzeul Aurului de la Brad, s-a adunat cea mai mare colecție de piese din aur nativ din Europa. Doar la Bogota, capitala Columbiei, mai există o astfel de colecție, care o întrece pe cea de la Brad.

Forme spectaculoase de aur native, de o remarcabilă puritate, uimesc privitorul, stârnindu-i imaginația în felurite chipuri. Asemănarea, uneori izbitoare, cu realitatea, este, evident întâmplătoare și tocmai de aceea, aici, în muzeul Aurului din Brad, imaginația poate fi lăsată să zboare liber. Lupul dacic, harta României, frunze flori, șerpi și alte animale strălucesc dincolo de vitrinele acestui mic dar cochet și elegant muzeu. Și poate că nu întâmplător, muzeul s-a născut aici, la Brad, la doar doi kilometri de „Panteonul moților”, locul unde își doarme somnul de veci, la umbra gorunului lui Horea, Avram Iancu eroul de suflet al Ardealului. După vizita plină de strălucire la Muzeul Aurului, câteva momente de reculegere și aducere aminte la mormântul Crăișorului nu pot face decât bine.

5. Biserica Densuș, puterea credinței

„Acest lăcaș nu este doar cea mai veche biserică de piatră din România, unde se săvârșesc slujbe și astăzi, ea este acel fir roșu al istoriei care umple gaura neagră a istoriei noastre, de la retragerea romanilor până la cnezatele și voievodatele atestate de prin secolul XIII. Este, dacă vreți o mărturie a continuității autohtone pe aceste locuri”. Acestea sunt cuvintele cu care își începea ghidajul preotul paroh al bisericii sfântul Ierarh Nicolae din Densuș, cuvinte pline de semnificație istorică.

Momentul în care a avut loc ridicarea lăcașului de cult este controversat și se pierde în veacuri îndepărtate. Lăcașul de cult este atestat de prin secolul XII, dar multe voci îl situează ca fiind construit pe locul unui templu dacic, devenit apoi roman. Cert este că biserica a avut o istorie tare zbuciumată. Dărâmată sau incendiată periodic, de invadatori, ea era reconstruită de populația autohtonă, care a folosit blocuri de calcar și elemente ornamentale aduse de la 12 kilometri de la Ulpia Traiana, abandonata capitală a Daciei romane. De aceea este greu ca biserica din Densuș să fie încadrată într-un stil architectonic anume, dar privită din orice direcție, imaginea ei, vorbește despre voința populației autohtone de a-și păstra nealterată credința și de a-și continua viața de zi cu zi, acolo, în locurile pe care nu le-au părăsit niciodată. Deosebit de valoroasă este pictura interioară a bisericii și în același timp istoria ei. Vrând să umilească populația din zonă, lovind cât mai adânc în credința care o ținea unită, invadatorii pătrundeau călare în incinta bisericii, jefuiau ce găseau, iar cu pumnalele mutilau picturile sfinților în zona ochilor și în zonele intime. Cu toate aceste umilințe, populația a rămas acolo, pe dealurile Hațegului, făcându-și crucea și rugându-se în aceeași biserică primită moștenire de la generațiile trecute. Vizitarea bisericii de la Densuș este o datorie de onoare a fiecărui român care vizitează județul Hunedoara. Fără acest veritabil pelerinaj al cunoașterii, lanțului istoriei Țării Hațegului îi va lipsi o verigă importantă.

6. Alun, satul de marmură

Cum? Un sat de marmură? Ce înseamnă asta?, întreabă cei care sunt invitați să viziteze Alunul, un sat al comunei Bunila din Ținutul Pădurenilor. Ei, bine, acolo există un sat în care totul este construit din marmură! Drumul, casele, parapetele, biserica, școala, toate sunt construite din marmură. Asta ar putea suna a lux și opulență în închipuirea oricui, doar că, acolo la fața locului, pe toată valea aia unde răsună încă, peste timp, vocea inegalabilului Drăgan Munteanu realitatea este alta. Parcă timpul a stat în loc. Satul este părăsit. Ultimii doi kilometri înainte de intrarea în sat îi parcurgi pe un drum de marmură, construit prin anii 70. Trainic și frumos, el devenise o mândrie a pădurenilor din Alun. Drumul te duce la cariera impresionantă, în care pătrunzi ca într-un amfiteatru uriaș și-ți închipui ce agitație era acolo când se extrăgea marmură. Istoria ei are ceva mai mult de 300 de ani. La început, austriecii exploatau aici. Mai târziu, doi fraţi celebrii la vremea lor, din Italia, frații Roja își investesc mare parte din capital pentru a scoate marmură din Alun, o marmură pe care o prețuiau foarte mult și pe care o comparau cu faimoasa marmură de Carrara. Marmura pleca în blocuri imense, la Simeria, unde era tăiată și trimisă mai departe. Resturile rămâneau aici, iar oamenii le foloseau la construcții. Peste 100 de case au fost construite în Alun pe vremea când localitatea era prosperă, toate din marmură și lemn. De aici se extrăgea în anii 70 marmura cu care a fost placată o mare parte din Casa Poporului, care se ridica odată cu somptuoasa vilă a dictatorului Ceaușescu și ea garnisită cu coloane din marmură de Alun. Dar, înainte de asta, prin munca obştii săteşti din Alun, în preajma celui de al doilea război mondial s-a ridicat biserica. O mândrețe de biserică, unică în Europa, toată strălucind de albul sclipitor al marmurei scoasă din cariera de sub coastă. O biserică veche, din lemn se încăpățânează să rămână în picioare prin grija a două măicuțe care și-au încropit un mic schit în apropierea bisericii de marmură. Acum totul e pustiu la Alun. În afara călugărițelor, mai poți întâlni doar un cioban și doi bătrâni. La Alun, în satul de marmură, o vizită poate fi minunată în orice anotimp. Oricând, acolo te poți desfăta ascultând „Simfonia liniștii” în alb major, care te rupe de toți și de toate, dându-ți puterea de a merge mai departe.

7. Matrița de la Sarmizegetusa, darul zeilor daci

În literatura populară și în legendele depănate, încă, la gura sobei se spune că în nopțile de Sânziene focurile joacă pe bani, indicând locurile unde cei de demult au îngropat comori neprețuite, fie de frica hoților, fie ca ofrande aduse zeilor. E greu de spus dacă vreo flacără a răsărit din pământ, într-o astfel de noapte a anului 2013, la Sarmizegetusa Regia, dar ce se știe cu precizie este că o furtună năprasnică s-a abătut asupra capitalei dacilor. Şase fagi seculari s-au prăbușit și, evaluând pagubele produse, administratorul de atunci al Sarmizegetusei a găsit înfiptă în rădăcina unui fag smuls de urgie, un obiect ciudat care a stârnit un șoc fără precedent în lumea arheologilor. De ce? Pentru că pe acel straniu și nemaivăzut obiect erau încrustate, în negativ, figuri de animale care nu aveau nimic de a face cu fauna specifică a zonei și cu atât mai puțin cu simbolistica zoomorfă din perioada regatului dac. O adevărată armată de arheologi și „părerologi” contesta inclusiv locul descoperirii în contextul proliferării braconajului arheologic din zona cetăților dacice. După doi ani de cercetări la fața locului și în laboratoarele de la Cluj apare verdictul. Obiectul a stat îngropat în pământul din Sarmizegetusa o perioadă îndelungată de cel puțin 300 de ani. Odată cu acest verdict apare public și misterioasa Matriță.

De formă hexagonal, având opt fețe, două principale și șase laterale, matrița de bronz, de opt kilograme, este în realitate un negativ multiplu, folosit la ornarea fructierelor, a paharelor, a harnașamentului militar și chiar în decorarea veșmintelor de lux. Apar pe suprafața matriței animale, unele în plină luptă, altele individual. Bestiarul, real şi fabulos, reprezentat pe piesă, este bogat şi divers. Este compus din animale fabuloase, ca grifonii sau dragonii şi animale reale: leu, tigru, leopard, rinocer, hipopotam, urs, mistreţ, lup, taur, zimbru, câine, cerb, cal, ţap, antilopă, iepure. Se pare că utilizarea ei în Sarmizegetusa Regia se situează prin secolul I înainte de Hristos iar prezenţa ei în capitala Regatului Dac reprezintă o dovadă  a interacțiunii culturale și artistice cu spațiul Mediteranean, aducând o dovadă în plus a gradului de civilizație de la curtea regală dacă. Până în acest moment matrița de la Sarmizegetusa Regia este unică în lume. Matrița de bronz poate fi admirată în toată splendoarea ei la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, unde este expusă, întregind corola de minuni a Județului Hunedoara.

The post Vladimir Brilinsky: 7 minuni ale Hunedoarei appeared first on Cotidianul RO.