Vladimir Putin i-a spus lui Netanyahu că este pregătit să intervină pentru oprirea confruntărilor militare dintre Israel și Hamas

acum 1 an 169

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a transmis, luni seară, premierului Israelului, Benjamin Netanyahu, că Moscova este pregătită să intervină pentru oprirea confruntărilor militare dintre armata israeliană și grupurile islamiste palestiniene, după ce liderul de la Kremlin a discutat și cu liderii Autorității Palestiniene, Iranului, Egiptului și Siriei.

”Discuțiile s-au concentrat pe actuala criză, generată de escaladarea gravă a conflictului israelo-palestinian. Președintele Rusiei a transmis sincere condoleanțe familiilor și prietenilor cetățenilor israelieni decedați și a respins ferm orice atac asupra populației civile. Vladimir Putin l-a informat pe Netanyahu despre pașii pe care îi face Rusia pentru a contribui la normalizarea situației, pentru a împiedica escaladarea violențelor și a evita o catastrofă umanitară în Fâșia Gaza”, anunță Președinția Rusiei, conform unui comunicat citat de agenția Interfax și cotidianul The Jerusalem Post.

Conform Kremlinului, Vladimir Putin l-a informat pe Benjamin Netanyahu despre discuțiile telefonice pe care le-a avut luni cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, cu președintele Iranului, Ebrahim Raisi, cu cel al Siriei, Bashar al-Assad și cu cel al Egiptului, Abdelfattah Sisi.

”Președintele Putin a reafirmat disponibilitatea fundamentală a Rusiei de a continua eforturile în sensul opririi confruntărilor militare israelo-palestiniene și de a ajunge la o soluție de pace prin mijloace politice și diplomatice”, subliniază Kremlinul.

Anterior, în discuțiile cu liderii Autorității Palestiniene, Iranului, Egiptului și Siriei, Vladimir Putin a pledat pentru relansarea procesului politic, ”în scopul identificării unei soluții corecte pe termen lung la problema palestiniană, într-un cadru juridic internațional, inclusiv prin înființarea unui stat palestinian independent care să coexiste în pace și securitate cu Israelul”.

Moscova a semnalat angajamentul de a colabora cu partenerii internaționali pentru identificarea unei soluții de oprire a ostilităților și de stabilizare a situației. Rusia va prezenta în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite un proiect de rezoluție în sensul unui armistițiu între Israel și grupurile militante Hamas și Jihadul Islamic.

Foto: Profimedia

Citește și:

Uniunea Europeană lansează o operațiune umanitară în Fâșia Gaza

Sursa: https://www.gandul.ro/international/vladimir-putin-i-a-spus-lui-netanyahu-ca-este-pregatit-sa-intervina-pentru-oprirea-confruntarilor-militare-dintre-israel-si-hamas-20074996

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.