După întâlnirea istorică de vineri, din Alaska, cu Vladimir Putin, președintele SUA, Donald Trump, îi primește luni, la Casa Albă, pe Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, și alți lideri europeni. Alături de liderul de la Kiev vor fi Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, Friedrich Merz, cancelarul Germaniei, Alexander Stubb, președintele Finlandei, Emmanuel Macron, președintele Franței, Georgia Meloni, premierul Italiei, Keir Starmer, prim-ministrul Marii Britanii, și Mark Rutte, secretarul general al NATO.
Întâlnirea de luni vine după ce liderii europeni s-au reunit duminică într-o videoconferință a „Coaliției de Voință”, la finalul căreia președintele Franței, Emmanuel Macron, a transmis că „dacă arătăm astăzi slăbiciune în fața Rusiei, punem bazele unor noi conflicte”.
„Dacă Europa vrea să fie liberă și independentă, trebuie să fim temuți și să fim puternici”, a spus Macron.
Președintele Franței a precizat că li...