O dubă în care erau înghesuiți 21 de migranți, majoritatea femei și copii, a fugit de poliție pe șosea, seara târziu, pe 16 octombrie, în Rabuiese, imediat după ce intrase în Italia din Slovenia. Trei traficanți români organizaseră transportul, doi dintre ei au fost arestați, unul a fugit și e căutat de poliție, scrie cotidianul Il Piccolo.
Șoferul a accelerat când agenții i-au făcut semn să oprească, dar după scurt timp s-a ciocnit de o balustradă. A coborât de la volan și a luat-o la fugă, fiind căutat, încă. În dubă călătoreau 10 copii, patru mame și alți 7 bărbați, toți cetățeni turci de origine curdă. Cei doi români arestați însoțeau transportul migranților.
Cei zece copii și mamele lor au fost transportați la spitalul de copii Burlo Garofolo, din Trieste. Au fost toți externați miercuri de dimineață.
Alessandro Amaddeo, directorul de urgențe pediatrice de la spitalul Burlo a declarat pentru sursa citată: „Aproape în fiecare zi sosesc la Burlo copii speriați și subnutrițim de pe ruta Balcanică”.