Zeci de invitați s-au luat la bătaie la o nuntă, în Slovacia, după o ceartă între doi cumnați: „Au distrus tot, inclusiv instrumentele orchestrei”

acum 1 an 120

50 de invitați ar fi trebuit să se bucure de momente frumoase la o nuntă, la Poprad, nordul țării, dar a izbucnit un scandal uriaș. Salonul a fost devastat, inclusiv instrumentele orchestrei, mai mulți petrecăreți au fost răniți, între care patronul localului și un agent de pază, care a fost înjunghiat. Poliția a reținut 3 persoane, informează portalul slovac Noviny.


Evenimentele au degenerat, în noaptea de 2 spre 3 decembrie, în jurul orei 2.00, când doi cumnați au sărit la bătaie.


„Nașul mare mi-a cerut să nu sun la poliție. Au vrut să rezolve singuri. Însă, ulterior, au atacat și muzicienii, și DJ-ul și le-au distrus instrumentele", a povestit proprietarul. 


Un bodyguard a intervenit să-i protejeze pe artiști, iar acesta a fost bătut și înjunghiat.


Potrivit proprietarului sălii, oaspeții au aruncat cu scaune unii în alții: „Au spart totul în cale. Am chemat poliția și salvatorii și am scăpat fugind pe ușa din spate". Imaginile arată mese și scaune răsturnate, resturi de mâncare pe jos, urme de sânge.


După scandal, oprit de forțele de ordine chemate la fața locului, mai multe persoane rănite au ajuns la spital. Printre acestea, proprietarul, rănit grav la un ochi, și un agent de pază înjunghiat în abdomen.


„Bărbatul a fost operat de urgență. Starea lui este este stabilă, a fost transferat de la secția de terapie intensivă în secția normală", a informat purtătorul de cuvânt al Spitalului Poprad.


3 dintre actorii principali ai scandalului au fost arestați. „La cererea procurorului, instanţa a decis arestarea celor trei inculpați. Aceştia sunt urmăriţi penal pentru tulburarea liniștii publice și complicitate la o infracţiune contra sănătăţii", a declarat judecătorul Pavol Roth.


Niciuna dintre părți nu a făcut recurs, iar decizia este, prin urmare, definitivă. 


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/bataie-nunta-poprad-slovacia-4741786

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.