Liderul ucrainean a declarat într-o conferință de presă cu ministrul de externe al Germaniei că așteaptă răspunsuri „mai concrete” din partea aliaților Kievului cu privire la disponibilitatea lor de a participa la o astfel de forță, o inițiativă la care Rusia se opune ferm, scrie Reuters.
„În ceea ce privește chestiunea unui contingent, vom avea o întâlnire vineri. Va fi o reuniune a echipelor noastre militare, a mai multor țări, a unui cerc restrâns de țări care vor fi pregătite să desfășoare un contingent într-o formă sau alta”, a spus el.
Zelenski a spus că contingentul va include o componentă terestră, o componentă aeriană și o prezență pe mare.
Președintele american Donald Trump a declarat că dorește să pună capăt conflictului de trei ani din Ucraina, care a început cu invazia la scară largă a Rusiei în 2022.