Zile libere 2024 – câte zile libere oficial avem în plus

acum 10 luni 99

Zile libere 2024. În 2024 avem 17 zile libere oficial, cu două mai multe decât în 2023, dar, din păcate, unele dintre ele vor pica în weekend. Însă guvernul a acordat încă trei zile libere pentru bugetari, "punţi" pentru trei minivacanţe. Află care sunt zilele libere în 2024, care dintre ele vor fi în timpul săptămânii și ce minivacanțe vor putea avea angajații.


Zile libere 2024


Zilele libere sunt un prilej de bucurie, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Nu doar pentru că și unii și ceilalți nu mai sunt nevoiți să meargă la școală sau la muncă, dar reprezintă și un prilej de a petrece timp cu cei dragi sau de a se odihni.


Dacă în 2023 am avut 15 zile libere oficial, în 2024 vom avea 17 zile libere. Cele două zile în plus sunt 6 ianuarie și 7 ianuarie, mai exact Boboteaza și, respectiv, Sfântul Ion. Pe de altă parte însă, unele dintre acestea vor pica în weekend, așadar nu se vor putea considera zile libere în plus efectiv.


La 21 decembrie 2023, Guvernul a stabilit ca zilele de 2 mai, 16 august şi 27 decembrie 2024 să fie zile libere pentru angajații la stat. Astel, bugetarii vor avea trei minivacanţe, iar zilele libere suplimentare vor fi recuperate prin prelungirea programului de lucru.


Sărbători legale în 2024


1 ianuarie - Anul Nou
2 ianuarie - Anul Nou
6 ianuarie – Bobotează
7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul
24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române
1 mai - Ziua Muncii
2 mai - Zi liberă acordată de guvern bugetarilor pentru a face punte cu Sărbătorile de Paşte
3 mai – Vinerea Mare a Paștelui
5 mai – prima zi de Paște ortodox 2024
6 mai – a doua zi de Paște ortodox 2024
1 iunie - Ziua Copilului
23 iunie- Rusalii
24 iunie- A două zi de Rusalii
15 august - Adormirea Maicii Domnului
16 august - Zi liberă acodată de guvern bugetarilor pentru a face punte cu weekend-ul 17-18 august
30 noiembrie - Sfântul Andrei
1 decembrie - Ziua Națională a României
25 decembrie – prima de Crăciun
26 decembrie - a doua zi de Crăciun
27 decembrie - Zi liberă acodată de guvern bugetarilor pentru a face punte cu weekend-ul 28-29 decembrie.

Zile libere 2024 - calendar pentru fiecare lună


Zile libere ianuarie 2024


1 ianuarie – Anul Nou -luni


2 ianuarie – A doua zi după Anul Nou - marți


6 ianuarie – Bobotează -sâmbătă


7 ianuarie – Sfântul Ion -duminică


24 ianuarie – Ziua Principatelor Române (Mica Unire) - miercuri


Zile libere februarie 2024


În luna februarie nu sunt libere legale.


Zile libere martie 2024


În luna martie nu sunt libere legale.


Zile libere aprilie 2024


În luna aprilie nu sunt libere legale


Zile libere mai 2024


1 mai – Ziua Muncii - miercuri


2 mai - "punte" - joi


3 mai – Vinerea Mare - vineri


5 mai – Paștele ortodox - duminică


6 mai – A doua zi de Paște ortodox -luni


Pentru prima dată după 2013, între Paştele Catolic şi Paştele Ortodox o să fie o pauză de mai bine de o lună. Asta pentru că Paştele la catolici va pica anul viitor pe data de 31 martie. În ultimii ani, Paștele Ortodox a mai picat în luna mai în 2016 (1 mai) și în 2021 (2 mai).


Zile libere iunie 2024


1 iunie – Ziua copilului - sâmbătă


23 iunie – Rusaliile - duminică


24 iunie – A doua zi de Rusalii - luni


Zile libere iulie 2024


În luna iulie nu sunt libere legale.


Zile libere august 2024


15 august – Adormirea Maicii Domnului -Sfânta Maria Mare - joia.


16 august - "punte" - vineri


Zile libere septembrie 2024


În luna septembrie nu sunt libere legale.


Zile libere octombrie 2024


În luna octombrie nu sunt libere legale.


Zile libere noiembrie 2024


30 noiembrie – Sfântul Andrei (sâmbătă)


Zile libere decembrie 2024


1 decembrie – Ziua Marii Uniri (duminică)


25 decembrie – Crăciunul (miercuri)


26 decembrie – A doua zi de Crăciun (joi)


27 decembrie - "punte" (vineri).


Zile libere în învățământ


Pe lângă zilele libere menționate mai sus, cadrele didactice beneficiază de încă 2 zile libere legale. Astfel, conform Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar, dascălii au zi liberă și a treia zi de Paște, precum și pe 5 octombrie, când e Ziua Mondială a Educației. În plus, pentru fiecare din cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de către cultele religioase legale, altele decît cele creștine, cadrele didactice aparținând acestor culte beneficiază de câte două zile libere.


Minivacanțe în 2024


Prima minivacanță este în perioada 1-6 mai. Ziua de 1 mai pică într-o miercuri, joi, 2 mai este "punte", ziua de vineri, 3 mai este liberă pentru că este Vinerea Mare, iar luni, 6 mai este a doua zi de Paști.


Cea de-a doua minivacanță este în perioada 15 august - 18 august. Ziua de 15 august pică într-o zi de joi și vineri, 16 august se face "punte" cu weekendul 17-18 august.


A treia minivacanţă este între 25 şi 29 decembrie. Prima zi de Crăciun este miercuri, 25 decembrie, a doua zi de Crăciun este joi, 26 decembrie, ambele fiind sărbători legale, iar vineri, 27 decembrie este punte cu weekend-ul 28-29 decembrie.


Când sunt vacanțele elevilor în 2024


Pe lângă zilelele libere legale, elevii au și vacanțele școlare. Iată care sunt cele din 2024:


de sâmbătă, 23 decembrie 2023, până duminică, 7 ianuarie 2024;
o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024;
de sâmbătă, 27 aprilie 2024, până marţi, 7 mai 2024;
de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024.

Vezi întreaga structură a anului școlar 2023-2024


Zile libere pentru situații speciale


Salariații pot primi zile libere plătite pentru evenimente speciale în familie sau pentru alte situații după cum urmează:


căsătoria salariatului – 5 zile (cinci zile lucrătoare)
nașterea unui copil – 5 zile (cinci zile lucrătoare). La acestea se pot adăuga alte 10 zile libere (zece zile lucrătoare) dacă angajatul a urmat un curs de puericultură (concediu paternal)
căsătoria unui copil – 3 zile
schimbarea locului de muncă cu schimbarea domiciliului/reședinței – 5 zile (lucrătoare)
la decesul sotului, copilului, parintilor, socrilor – 3 zile
la decesul bunicilor, fratilor, surorilor – 1 zi
schimbarea domiciliului în aceeași localitate– 3 zile lucrătoare
îngrijirea sănătății copilului – 1 zi (pentru familiile cu 1 sau 2 copii) și
2 zile (pentru familiile cu cel puțin 3 copii)

În situațiile în care evenimentele de mai sus apar în timpul efectuării concediului de odihnă acesta se suspendă și va continua după efectuarea zilelor libere plătite.


Ce angajați beneficiază de zile libere legale plătite


În funcție de domeniul de activitate, în anumite zile libere angajații pot fi chemați la serviciu. Potrivit Codului muncii, angajații care nu pot beneficia de zi liberă de sărbătorile legale trebuie să primească compensații în zile libere, acordate în următoarele 30 de zile de către angajator.


În cazul în care nu se acordă zile libere în 2022, angajații beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. Angajatorii care nu respectă prevederile legii privind zilele libere legale riscă amenzi între 5.000 și 10.000 de lei.


Concediul de odihnă este cel mai comun beneficiu al salariatului și pornește de la un minimum de 20 de zile. De regulă, majoritatea companiilor oferă 21 de zile de concediu, însă multe companii pot acorda zile de odihnă suplimentare.


Salariații au și dreptul la 30 de zile concediu fără plată, acordat o singură dată. De exemplu, angajatul își poate lua concediu fără plată pentru pregătirea și susținerea lucrării de diplomă în învățământul superior. Totodată, pentru situații personale, angajații pot beneficia de concedii fără plată sau învoiri. În aceste cazuri este nevoie de aprobarea angajatorului.


Câte zile libere au celelalte țări din Europa


Spre deosebire de alte state ale Uniunii Europene, România are mai puține zile libere legale. Belgia, Lituania sau Cipru au încă din anii trecuți 17 -18 zile libere pe an, iar Elveția chiar 28. Potrivit reglementărilor UE, România va trebui, la rândul ei, să crească numărul sărbătorilor legale.


Iată mai jos exemple de zile libere în țări din Europa.


Bulgaria – 16 zile libere
Cehia – 13 zile libere
Croația – 15 zile libere
Rusia – 16 zile libere
Ucraina – 14 zile libere
Ungaria – 12 zile libere

Care este numărul optim de ore lucrate pentru angajații


Numărul de zile optime de lucrat într-o săptămână poate varia în funcție de mai mulți factori, inclusiv industria, locația, tipul de muncă, preferințele individuale și stilul de viață. Cu toate acestea, există cercetări și studii care pe tema productivității și a sănătății în legătură cu numărul de ore de lucru pe săptămână.


Programul de lucru cu patru zile pe săptămână


Unele studii au arătat că o tranziție către un program de lucru mai scurt, cum ar fi un program cu patru zile pe săptămână, poate îmbunătăți productivitatea și satisfacția angajaților. Acest tip de program poate contribui la reducerea stresului și la o mai bună echilibrare între viața profesională și cea personală. Există deja în lume companii care au adoptat acest program.


Pentru mulți oameni, flexibilitatea programului de lucru este esențială. Studiile arată că oferirea opțiunilor de lucru de acasă, ore flexibile și programare personalizată poate crește satisfacția angajaților și productivitatea.


Epuizarea și stresul


Sunt studii clare care sugerează că productivitatea poate scădea atunci când oamenii lucrează prea multe ore într-o săptămână. Epuizarea și stresul pot avea un impact negativ asupra performanței la locul de muncă, dar și asupra sănătății angajaților. Prin urmare, este important să existe echilibru între munca suplimentară și odihnă.


Sursă foto - 123rf.com


Sursa: https://www.libertatea.ro/lifestyle/zile-libere-2024-4689288

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.