Premierul Ilie Bolojan a declarat că reforma pensiilor magistraților va fi reluată imediat după ce Curtea Constituțională își va motiva decizia de respingere. Șeful Executivului a precizat că hotărârea CCR a vizat un aspect de procedură, nu fondul legii.
„Imediat ce Curtea Constituțională își va motiva această decizie, trebuie reluată imediat procedura, respectat acel termen, în așa fel încât să fim în situația în care facem o lege”
Premierul a explicat că instanța a constatat doar faptul că Guvernul nu a așteptat 30 de zile pentru avizul constituțional al CSM, dar acesta nu influențează constituționalitatea unei legi.
„În ceea ce privește aspectul de formă, pentru care, din cât înțeleg din presă, cinci din nouă judecători u considerat că Guvernul nu a respectat, să spunem, procedura prealabilă. În practica de până acum, niciodată Curtea Constituțională nu a avut o decizie în care să impună un anumit termen la care CSM-ul ar trebui ...