Pe 3 decembrie 2025, Adrian Năstase a anunțat pe blogul lui că Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției în perioada 2000-2004, a murit la vârsta de 86 de ani.
Imediat după ce s-a aflat că Rodica Stănoiu a murit, în spațiul public lumea a început să vorbească despre iubitul acesteia, un bărbat cu aproximativ 50 de ani mai tânăr decât ea, care ar fi scos-o din spital, pe semnătură, cu puțin timp înainte să fie anunțat decesul.
Rodica Stănoiu a murit la 86 de ani
Din câte se pare, fostul ministru al Justiției avea urme de violență pe corp în momentul în care a ajuns în spital, iar la câteva zile după înmormântare, oamenii legii au decis că trupul ei neînsuflețit trebuie exhumat.
În urma suspiciunilor apărute în mediul online legate de moartea Rodicăi Stănoiu, poliția a deschis o anchetă pentru ucidere din culpă și acces ilegal la un sistem informatic, a anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.
Declinarea răspunderii !!!
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.

acum 12 ore
7





















English (US) ·
Romanian (RO) ·