„Prin finalizarea acestei mari investiții din cadrul proiectului european de 404 milioane de euro demonstrăm, încă o dată, că județul Cluj are capacitatea administrativă și financiară de a implementa proiecte de mare anvergură și care, cum e acesta, au o finalitate extrem de precisă – îmbunătățirea substanțială a calității vieții pentru circa 230.000 de cetățeni. Am demonstrat din nou că la Cluj, cu efort, cu multă muncă și implicare constantă, se poate. Vorbim despre cea mai lungă aducțiune de apă din România, de 164 de km, dar care împreună cu racordurile și rețelele secundare ajunge la 300 de km. Impactul acestei investiții este unul regional, de mare anvergură, compania noastră de apă deservind beneficiari din mai multe județe, respectiv Cluj, Sălaj și Mureș”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.
Investiția de 457.320.342 lei este cea mai importantă din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructur...