Autocarul scăpat de sub control a început să se deplaseze, marți, pe şosea în North Casino, statul australian New South Wales, spre un grup de rezervoare de combustibil, în momentul în care eleva Isabelle Miller, în vârstă de 14 ani, a apucat volanul și a evitat în ultimul moment o tragedie, informează BBC.
În momentul în care autobuzul școlar a început să se deplaseze nu se afla nimeni la volan, șoferul discutând cu profesorul de serviciu în afara vehiculului.
„M-am oprit să vorbesc cu prietenul meu, m-am întors pentru vreo două secunde şi autobuzul a început să se mişte. Şi nu era nimeni la volan. Se îndrepta spre rezervorul de benzină şi nimeni nu făcea nimic, aşa că am sărit în sus, am intrat în acţiune şi l-am îndepărtat”, a povestit Isabelle Miller pentru presa din Australia.
Adolescenta a sărit pe scaunul şoferului şi, folosindu-şi puterea de deducţie, a apăsat rapid una dintre pedale pentru a testa dacă era vorba de frână. Potrivit presei locale, citate de News.ro, în acel moment la bordul autobuzului se aflau 20 de elevi.
„Era un bărbat care punea benzină de la pompă în acel moment. Dacă acel autobuz ar fi lovit rezervorul, în cel mai rău caz ar fi explodat", a declarat proprietara benzinăriei.
Mama lui Izzy, Rebecca Miller, a precizat că întreaga comunitate a lăudat-o pe fiica ei, inclusiv directorul școlii.
Incidentul a fost raportat ofiţerilor din districtul de poliţie Richmond, care au început o anchetă.
Captură video