„Oamenii Ținutului”, sărbătoriți la Orăștie

acum 11 luni 76

Orăștia are, cu siguranță, multe motive de mândrie. Însă, esența acestei comunități cu totul speciale este dată de oamenii pe care i-a crescut și educat în sânul său. Acesta este motivul apariției pe piață a volumelor monografice „Oamenii din Ținutul Orăștiei” scrise de Dan Orghici și Adrian Ioan Secui. Volumele a căror prefață este semnată de directorul cotidianul.ro Cornel Nistorescu vin să omagieze meritele personalităților care s-au născut, educat și și-au format primii pași în aceste locuri.

„Oamenii din Ținutul Orăștiei“ oferă cititorilor peste 260 de biografii menite să inspire generațiile care vor urma, dar și pentru a păstra în memoria comunității valorile umane autentice.

Profesoara Silvia Beldiman, dr. Eugen Turdeanu, prof. Andrei Marga, arhitectul Ilie Elisei Popa, jurnalistul și scriitorul Octavian Știreanu s-au numărat printre invitații prezenți la lansarea cărții. Aceștia au vorbit despre importanța unor astfel de lucrări, au depănat amintiri despre Orăștia de altădată și au reliefat nevoia de a iubi aceste ținuturi extrem de bogate în istorie și cultură.

Este o seară menită să vă atragă atenția și să vă prezinte o carte care trebuia scrisă de multă vreme și care adună o muncă uriașă. Am citit-o înainte de a pleca la tipar, pentru a scrie o mică prefață. Am fost copleșit de câte nume importante în istoria culturii, economiei și civilizației sunt legate de Orăștie. Sunt atâția oameni care au dat importanță și greutate acestui oraș. (…) Sunt sute și sute de nume, de unele, mărturisesc cu rușine, că nu știam și nu știați nici dumneavoastră sau i-am uitat. Această carte îi readuce în viața noastră, în cultura noastră, în bagajul nostru intelectual. Este cel mai frumos omagiu pe care orașul îl poate aduce celor care au pus câte o piatră, o pietricică sau câte un stâlp mai mare la temelia și la zidurile lui”, a spus jurnalistul Cornel Nistorescu.

 

Profesorul Andrei Marga a subliniat faptul că monografia personalităților precum cea care a apărut la Orăștie este, poate, unică în țară. A lăudat inițiativa celor doi autori și a îndemnat la „excavarea” arhivelor propriei noastre istorii.

Ar trebui excavate arhivele românești, dar vedem că ele sunt excavate mai mult de oameni din afară, ceea ce este foarte bine, dar trebuie să facă și românii excavarea propriei lor istorii, fără nicio ezitare. Nu este de mirare că Orăștia este un centru geografic. Este o tradiție culturală puternică, una dintre cele mai puternice, putem să o spunem fără nicio ezitare. Unii spun că vine de demult, de la romani și daci, Această tradiție a imprimat o pasiune pentru profesie, care se vede. O îndrăgire a muncii pe care o faci. (…) Am întâlnit aici mulți distinși colegi cu care am lucrat la Educație. Această mare tradiție a Orăștiei era legată, oarecum, de două chestiuni fixe. Convingerea că numai dacă ești bun în profesia ta contezi și convingerea că, fie că ești strungar, fie inginer sau medic stai pe un soclu cultural mai larg decât propria profesie”, a afirmat prof. Andrei Marga.

Cel mai iubit medic al orăștienilor, acad. Dorel Săndesc le-a vorbit invitaților despre nevoia de recunoaștere publică și mecanismele care stau în spatele acestei nevoi. Președinte al Societății Române de Anestezie, medicul Dorel Săndesc este apreciat pentru modul în care a știut să le întindă o mână de ajutor tuturor celor care au avut nevoie de priceperea sa medicală, dar și pentru implicarea sa în proiecte de voluntariat.

E un moment de recunoaștere publică, să te regăsești în această colecție extraordinară, alături de figuri atât de importante care au marcat istoria, cultura, știința arta acestei țări sau poate chiar la nivel internațional. Venind pe drum, împreună cu colegul meu, am meditat puțin, la ce înseamnă recunoașterea publică? Este o formă de orgoliu? Este o formă de superficialitate, mândrie? Poate fi, există posibilitatea de a interpreta asta. Și, totuși, răspunsul meu clar este NU. Doar în formele sale, într-adevăr, vulgarizate poate fi asta. Nevoia de recunoaștere publică din analize psihologice, filozofice, spirituale chiar, este o caracteristică intrinsecă a naturii umane. Așa este ea și se regăsește în faimoasa piramidă a lui Maslow, a necesităților unui om, undeva foarte sus. Și de aceea nu trebuie să ne rușinăm, când ne bucurăm de o recunoaștere publică. Trebuie să o trăim la intensitatea și importanța ei. Cel care a sintetizat cel mai mult acest concept, a fost, culmea, un mare filosof, dar a rămas în memoria tuturor ca marele dirijor Sergiu Celibidache. El spune că singura formă de a mă obiectiva este să mă recunosc pe mine în tine. De a vedea cum sunt, totuși, în afară de așa cum mă imaginez și mă caut mereu. (…) De aceea recunoașterea publică este un moment deosebit de luminos de recunoaștere pozitivă a ta, în conștiința publică”, a conchis medicul Dorel Săndesc.

Pentru a aduce volumele la lumina tiparului, autorii au dus o muncă titanică, timp de 15 ani, timp în care au căutat prin arhive pentru mărturii sau interviuri. Totul, pentru a arăta lumii importanța și rolul pe care orăștienii le-au avut în domeniile în care au strălucit.

Unii dintre ei au salvat lumea. În Covid, mulți au avut nevoie de aparatul de respirat. Or, plămânul artificial este invenția unui doctor din Orăștie, făcută în Orăștie. Doamnelor, foarte multe vă gândiți la o operație estetică, la îndreptatul feței, la un implant de sâni. Unul dintre pionierii chirurgiei plastice este un orăștian. Acel om nu s-a apucat să facă chirurgie plastică pentru a îmbunătăți. Nu. Trecuse Primul Război Mondial și își dorea să arate cât de cât bine. Ca să se poată integra în societate. Da, asta e Orăștia de odinioară și mă bucur să vă văd aici pe dumneavoastră concetățenii mei”, a mărturisit Dan Orghici.

Ce m-a determinat să mă apuc de această carte? Am cumpărat de pe Internet o carte tipărită la Orăștie în 1911, Almanahul scriitorilor de la noi, de Sebastian Bornemisa. Am fost foarte încântat de ceea ce s-a putut face la 1911 și cum a fost pusă în evidență, intelectualitatea românească în această carte. A doua carte care am avut-o în mână, a fost Enciclopedia regretatului profesor Baciu. M-a încântat când am văzut câte personalități mai sunt. Atunci m-am apucat de fișat. Pe unii, personalități interzise în perioada comunistă, i-am cunoscut personal. Ce am vrut împreună cu Dan să scoatem în evidență? Acești oameni s-au format în două licee, vechiul liceu «Kun» și liceul «Aurel Vlaicu». Dacă Orăștia se poate mândri cu foști absolvenți, 17 membri la diferite academii, printre care Academia Română, Maghiară, Austriacă, Germană și Americană, calitatea absolvenților s-a datorat corpului didactic care a fost și este și există în ziua de astăzi în liceele din Orăștie”, a punctat prof. Adrian Ioan Secui.

 

Evenimentul a avut loc în sala de la Curtea Leilor pusă la dispoziție de soții Georgeta și Silviu Filip. Volumele monografice au apărut cu sprijinul Primăriei Municipiului Orăștie și al altor sponsori și oameni de bine.

The post „Oamenii Ținutului”, sărbătoriți la Orăștie appeared first on Cotidianul RO.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/oamenii-tinutului-sarbatoriti-la-orastie/

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.