Paula Seling îi e recunoscătoare lui Dorian Popa. Ce gest a făcut artistul pentru ea: „A fost foarte amabil, elegant și respectuos”

acum 1 an 167

Paula Seling a atas atenția cu cea mai recentă postare de pe rețelele de socializare, în care îi mulțumește lui Dorian Popa. Artistul a făcut un gest deosebit pentru fiica cântăreței, pentru Elena.


În vârstă de nouă ani, Elena e fetița pe care Paula Seling a adoptat-o. „Este un copil foarte ascultător și nu are pretenții mari din partea mamei sale. Este foarte cochetă, iar de curând a început să meargă la înot și la balet.


Ea este ca toate fetițele, începe așa ușor-ușor și îi place să se dea cu un pic de gloss de copii, se mai dă cu ojă, cu ruj, are preocupări firești”, a declarat cântăreața, mândră de fiica ei, care, de curând, a vrut să îl cunoască pe Dorian Popa.


Paula Seling a făcut rost de numărul de telefon al lui Dorian Popa, l-a sunat, iar acesta a acceptat să se vadă cu fiica artistei. „În urma cu ceva timp, Elena m-a întrebat, timid, dacă nu am numărul lui Dorian Popa pentru că ar vrea să îl cunoască, pe el și pe Cheluțu ?


Am dat repede niște telefoane și am reușit sa îl găsesc, a povestit Paula Seling pe Facebook.


Cum a reacționat Dorian Popa când a fost sunat de Paula Seling


Și a continuat: „A fost foarte amabil, elegant și respectuos. Cel mai mult mi-au plăcut sfaturile minunate pe care i le-a dat Elenei, cu o dicție impecabilă și o exprimare corecta.


I-a explicat îndelung de ce trebuie sa înveți, cât de importantă este dezvoltarea personala, câte fete frumoase ca ea pot exista dar și cât de specială este o fata frumoasa și deșteaptă, informată și inteligentă. Felicitări, Dorian , pentru exemplul de succes muncit. Mulțumesc pentru disponibilitate și amabilitate. ❤️”.






Paula Seling și fiica sa





Paula Seling și fetița ei, Elena




Cum se poartă colegii la școală cu Elena, fetița adoptată de Paula Seling


Paula Seling, în vârstă de 44 de ani, a vorbit despre fetița ei adoptată, în vârstă acum de 9 ani. Micuța ajuns în casa artistei în urmă cu 6 ani, însă vedeta a vorbit despre asta recent, până acum ținând totul secret. De curând, interpreta a vorbit despre cum este Elena la școală și ce atitudine au ceilalți copii față de ea.


„Elena e un copil bun și darnic, care se împacă foarte bine cu colegii ei de la școală. Și spun astea chiar dacă știu că unii vor considera că o fac pe motiv că e fiica mea în discuție. Numai că lucrurile chiar așa sunt în realitate. Multi dintre colegii Elenei știu deja că ea e fata unei persoane publice, dar asta contează prea puțin pentru ei”, a spus Paula Seling pentru Cancan.


„Elena știe să se facă plăcută, împarte cărți și creioane colorate tuturor și-mi povestește după afterschool fiecare aventură a zilei. De altfel, ăsta e și motivul pentru care de când a început școala nu prea facem lecții împreună. Fiindcă și le face deja de la școală. Acasă, mai completam când e cazul, când și când. În rest citim împreună, ne plimbăm cățelul împreună sau mai facem mâncare, uneori tot împreună!”.


„Din fericire, școala e destul de aproape de casă, așa că trezirea nu e abruptă, ci pe la șapte dimineața. După ce Elena pleacă la școală, eu încep perioada de studiu. Dacă e vorba despre lucrul cu corzile vocale, acesta durează până la maxim 45 de minute. Când este însă vorba despre studiu la pian, atunci datele problemei se schimbă și totul poate dura până la două sau trei ore”, a adăugat Paula Seling.


Sursa: https://www.libertatea.ro/entertainment/paula-seling-ii-e-recunoscatoare-lui-dorian-popa-ce-gest-a-facut-artistul-pentru-ea-4699064

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.