Joi de dimineață, polițiștii botoșăneni au fost sesizați prin apel 112 de un bătrân din comuna Vlăsinești de faptul că în cimitirul din localitate se află cadavrul unui polițist care prezenta urme de sânge, lângă el aflându-se un pistol, scrie Monitorul de Botoșani.
La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Poliţiei, precum şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Botoşani. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa poliţistului în vârstă de 47 de ani. Acesta avea o plagă împușcată la nivelul capului.
„La fața locului a fost direcționat cel mai apropiat echipaj disponibil. Colegii noștri au găsit o persoană de sex masculin, fără semne vitale, ce prezenta o plagă împușcată. A fost constatat decesul la fața locului”, a precizat doctorul Nicușor Curteanu, purtătorul de cuvânt al SJA Botoșani.
Bărbatul prezenta o plagă împuşcată la nivelul capului, cu intrare în partea stângă şi ieşire în partea dreaptă. În fața cimitirului era parcată mașina de serviciu a agentului.
Gazeta de Botoșani scrie că, din datele comunicate de surse din anchetă, polițistul decedat era șef al Postului de poliție Stăuceni, angajat al I.P.J. Botoșani din anul 1996. Acesta avea gradul de agent șef principal și era un polițist foarte apreciat de colegi.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.