Președintele României va mai avea întâlniri cu Cancelarul Federal Christian Stocker și va susține un discurs în fața oamenilor de afaceri reuniți în cadrul Summitului Salzburg 2025.
De asemenea, președintele României este invitat de onoare al Președintelui Federal Alexander Van der Bellen la Festivalul de la Salzburg, un eveniment cultural de referință.
„Vizita în Austria oferă ocazia dinamizării dialogului bilateral în plan politic, dar și economic, urmând a fi pus accentul pe creșterea investițiilor reciproce, pentru a răspunde mai bine nevoilor actuale de dezvoltare economică. Austria este, în prezent, unul din principalii investitori străini în România, cu prezențe semnificative în domenii-cheie precum energia, serviciile bancare, infrastructura, agricultura, și este, totodată, și un important partener comercial. De asemenea, vor fi discutate și aspectele legate de comunitatea românească din Austria, bine integ...