Crina Matei în vârstă de 51 de ani, a adoptat anul trecut o fetița, pe Charlotte, însă a refuzat să dea detalii despre asta. Mai mult, artista a publicat abia acum o imagine cu bebelușul ei. Pentru că își dorește ce este cel mai bine pentru ea și să facă parte dintr-o familie mare și frumoasă, actrița a ales ca fetița sa să fie creștinată de unsprezece perechi de nași.
În imaginea publicată de Crina Mateipe Instagram, Charlotte apare într-un scaun special pentru mașină îmbrăcată corespunzător sezonului rece de afară.
„Fiecare călatorie a micuței mele este sigură, distractivă și confortabilă”, este o parte din mesajul scris de Crina Matei în dreptul fotografiei.
Despre fetița adoptată
Crina Matei a înfiat o fetiță nou-născută și trăiește sentimente de nedescris de când a devenit mama micuței de doar câteva luni. Actrița a dorit să fie discretă cu gestul pe care l-a făcut și a preferat să trăiască această fericire alături de familie.
„Este un subiect care am hotărât să îl țin, cel puțin pentru acest moment, cât mai aproape de sufletul meu, pentru că este foarte mică.
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au felicitat, dar și celor care au înțeles că tot ceea ce ține, până la urmă, de rezerva asta de intimitate a unui om trebuie să rămână acolo. Nu vreau să privez pe nimeni și nu vreau să se simtă nimeni lezat de faptul că nu vorbesc foarte mult despre lucrul ăsta”, a mărturisit Crina Matei anul trecut, pentru Antena Stars.
Crina Matei nu a vrut să țină ascuns gestul făcut, ci doar și-a dorit să trăiască aceste momente frumoase alături de fiica ei. În vârstă de 50 de ani, vedeta spunea recent că rolul de mamă este o provocare minunată.
„Nu sunt de ascuns, dar în același timp este un moment în care ne bucurăm reciproc și în cadrul familiei de acest eveniment și atunci când lucrurile vor mai avansa, atunci vom vorbi mai multe. E o provocare minunată. Femeile sau oamenii trebuie să aibă resursă de vitalitate și de bucurie”, a adăugat cântăreața.