8 linii de autobuz, tramvai și troleibuz vor avea program prelungit până la ora 00.30, marți seară, 21 noiembrie, după meciul România-Elveția, care se va juca pe Arena Națională.
„STB SA va prelungi programul de funcționare a liniilor de transport public 14, 40, 55, 86, 90, 102, 104 şi 335 până la defluirea totală a spectatorilor de pe stadion, pentru a asigura transportul călătorilor în condiții de siguranță”, a anunțat luni, 20 noiembrie, Societatea de Transport București.
În intervalul orar 23:45-00:30, autobuzele vor circula la intervale de 5 minute, iar tramvaiele și troleibuzele vor circula la intervale de 10 minute.
Totodată, pentru transportul suporterilor va fi înființată linia de autobuz 600, care va circula în intervalul orar 18:00-24:00 pe următorul traseu:
Pe sensul spre „Arena Naƫională”: staţia „Universitate”(comun cu liniile 61, 66, 69, 70, 85, 90), Bd. Regina Elisabeta, Bd. Carol I, Bd. Pache Protopopescu, Str. Matei Voievod, Str. Vatra Luminoasă, Bd. Pierre de Coubertin, terminal „Arena Naƫională”
Pe sensul spre „Universitate”: terminal „Arena Națională”, Bd. Pierre de Coubertin, Str. Vatra Luminoasă, Şos. Mihai Bravu, Bd. Decebal, Bd. Unirii,Str. Halelor, Splaiul Independentei, Str. Schitu Măgureanu, Bd. Regina Elisabeta, staţia „Universitate”.
STB a precizat că este posibil ca, după ora 17.00, să fie modificate traseele liniilor 86, 90 și 143, astfel:
Linia de troleibuz 86 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Dridu” și intersecția Str. Vatra Luminoasă/Str. Tony Bulandra, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri, pe Str. Tony Bulandra, până la Depoul Vatra Luminoasă.
Linia de troleibuz 90 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Mircea Vulcănescu” și intersecția Str. Vatra Luminoasă/Str. Tony Bulandra, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri, pe Str. Tony Bulandra, cu întoarcere în Depoul Vatra Luminoasă
Linia de autobuz 143 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Bucur Obor” și intersecția Bd. Pierre de Coubertin/Str. Vatra Luminoasă, apoi pe un traseu modificat, pe Str. Vatra Luminoasă, Str. Tony Bulandra.
Meciul România-Elveția, ultimul din grupa I preliminară pentru Euro 2024, va avea loc marți, 21 noiembrie, la ora 21.45, pe Arena Națională. Selecționata lui Edward Iordănescu este calificată matematic la turneul care va avea loc anul viitor în Germania, dar partida contează pentru a se stabili dacă se va califica de pe locul 1 sau 2.