Răzvan Simion și Daliana Răducan au început pregătirile pentru nunta lor, care va avea loc anul următor. Prezentatorul și viitoarea soție au început cu lista invitaților, care se mărește pe zi ce trece.
După mai bine de trei ani de relație, Răzvan Simion se căsătorește cu Daliana Răducan. Marele eveniment va avea loc anul următor, însă, până acum, cei doi nu au dezvăluit data exactă. Destul de discreți până acum în privința nunții lor, prezentatorul de la Antena 1 s-a dat de gol și a mărturisit că pregătirile au început chiar cu lista invitaților.
Răzvan Simion, despre nunta cu Răzvan Simion: „Lista se tot mărește”
Dacă la început aveau de gând să organizeze o nuntă mică, lista invitaților crește pe zi ce trece așa că nu evenimentul nu va mai fi unul restrâns. „Ne gândim. Momentan, lista se tot mărește. Am vrut să facem ceva foarte mic, acum e ceva mediu. Sper să nu ajungă ceva foarte mare. Ați văzut că domnul Dani a făcut nuntă mare. Nu, încă ne gândim (n.r. cu privire la locație).
Poate afară, poate aici. Dacă suntem puțini să încăpem, să fie onorant și pentru noi, afară. Dacă suntem mai mulți și avem mulți prieteni care, culmea, ne amenință că dacă nu îi chemăm la nuntă se supără pe noi, ceea ce e dubios. În 2023, când primești o invitație la nuntă, te cam lua cu rău. 300 de euro două sarmale e mult (n.r. râde)”, a spus Răzvan Simion, pentru emisiunea „Xtra Night Show” de la Antena Stars, conform Spynews.
Întrebat despre cine le vor fi nași la nuntă, Răzvan Simion a explicat că e vorba despre un cuplu care nu face parte din show. Nu l-a ales pe Dani Oțil, nici măcar pentru rolul de cavaler de onoare. A glumit și a spus că pentru acest rol l-ar prefera pe fiul lui Dani, Tiago.
„Nu sunt din lumea pe care ai putea-o cunoaște nașii. Cavaler de onoare l-aș pune pe Dănuț, dar cred că mai mult în pun pe fiul lui, că el a depășit vârsta la care să fie cavaler, mai ales de onoare”, a mai spus prezentatorul TV, la „Xtra Night Show”.
Răzvan Simion a fost căsătorit până în 2015 cu Diana Simion, cu care are o fată și un băiat. Ulterior a avut o relație cu Lidia Buble, de care s-a despărțit în vara lui 2020, după 5 ani.
Inel cu diamante pentru Daliana Răducan
La începutul acestui an, Răzvan Simion i-a dăruit iubitei sale un prețios inel de logodnă cu diamante. Daliana Răducan a spus „DA” fără să stea prea mult pe gânduri. Prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a cunoscut-o pe Daliana după despărțirea de Lidia Buble.
„În 2023 aleg să fiu mai liber ca niciodată și să trăiesc acest sentiment alături de Daliana, creator de frumos în viața mea. Am ales cel mai frumos inel de logodnă pentru a-i aduce zilnic aminte de razele de lumină pe care le aduce în viața mea. Relația noastră nu este perfectă, nici nu cred în perfecțiune. Are însă un fundament solid, ca și diamantul care ne unește, începând de astăzi, sufletele.
Acest fundament vine din valori umane, din respect, reciprocitate, prietenie si unicitatea fiecăruia dintre noi pentru celălalt. Așa cum trandafirul Micului Prinț a rămas unic pentru el, chiar și când a aflat că lumea este plină de trandafiri similari. Diamantul are cea mai mare duritate, dar este în același timp, fragil. Se poate fisura dintr-o neatenție. De aceea, fiecare dintre noi trebuie să conștientizeze valoarea trandafirului său unic. Vă doresc un an 2023 plin de creativitate în care să vă făuriți binele în toate domeniile vieții voastre.
«Acolo unde trăiesc oamenii cresc cinci mii de trandafiri într-o grădină… și cu toate astea nu găsesc ce caută… dar totuși ce caută poate fi găsit chiar și într-un singur trandafir…»”, a transmis Răzvan Simion la începutul anului.