Simona Halep, suspendată din tenis pentru patru ani pentru dopaj, a dezvăluit într-un interviu acordat Euronews că nu a mai vorbit cu fostul ei antrenor Patrick Mouratoglu de câteva luni și nu se mai antrenează la academia pe care francezul o conduce.
„Am încetat să mai lucrez cu Academia (Mouratoglu) de ceva timp. Când m-am trezit în această situație, mi-a fost greu, pentru că mereu am avut încredere în echipele mele, în echipele anterioare și în toți cei cu care lucrez. Pentru că simt că dacă am încredere am șanse mai mari să am performanțe maxime. Am fost întotdeauna deschisă să învăț de la oameni”, a declarat Halep pentru Euronews.
Întrebată când a vorbit ultima dată cu antrenorul francez, Halep a afirmat că „acum câteva luni” și a dezvăluit că nu mai are încredere în el.
„De aceea angajezi oameni, pentru că ai nevoie de informații, trebuie să devii mai bun. Așa că mereu am avut încredere, iar încrederea mea este acum un pic zdruncinată. Pe viitor, nu știu cum va fi, dacă voi mai putea avea încredere din nou. Probabil va trebui să învăț. Pentru că acesta este principiul meu în viață, dacă angajezi pe cineva și lucrezi cu acea persoană, trebuie să ai încredere”, a explicat ea.
La începutul lunii noiembrie, Patrick Mouratoglou a afirmat în premieră că „se simte responsabil” pentru cazul de dopaj al Simonei Halep. Antrenorul a recunoscut că el și echipa sa i-au recomandat sportivei, apoi au achiziționat suplimentul contaminat, fără a-l verifica.
„Într-adevăr, noi i-am propus să ia colagenul și l-am cumpărat de la o companie S-a întâmplat ca acest colagen să fie contaminat. Nu aveam de unde să știu, dar mă simt responsabil pentru ce s-a întâmplat, deoarece e vorba de echipa mea și de mine. Noi i-am adus acest colagen”, a spus Patrick Mouratoglou într-un video postat pe contul său de Instagram.
Pe 12 septembrie, Simona Halep a primit o suspendare de 4 ani pentru dopaj din partea tribunalului independent Sports Resolutions. Ea a atacat ulterior decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
Dacă decizia de suspendare pe perioada de patru ani se va menține, Halep apreciază că „probabil că va fi sfârșitul carierei”.