Eli Cohen, șeful diplomaţiei israeliene a estimat luni, 13 noiembrie, că presiunea internaţională asupra ţării sale este în creştere în ceea ce priveşte operaţiunile militare din Fâşia Gaza şi că trebuie depuse eforturi pentru a prelungi "legitimitatea" acestor operaţiuni, relatează AFP și The Times of Israel.
În cadrul unui briefing de presă, Cohen a declarat: "Din punct de vedere politic, recunoaștem că Israelul este supus unei presiuni mai mari. Presiunea nu este foarte mare, dar este în creștere".
El a estimat că Israelul are o "fereastră diplomatică" de două până la trei săptămâni înainte ca presiunea asupra Israelului să înceapă să crească serios.
Cohen a mai spus că problema celor aproximativ 240 de ostatici ținuți de Hamas în Gaza este un "instrument central" care conferă Israelului legitimitatea de a continua lupta și că "lumea acceptă că Israelul nu se va opri până când ostaticii nu vor fi eliberați".
"Nu ne vom opri din luptă până când nu ne vom atinge obiectivele"
Ulterior, Eli Cohen, a părut să minimizeze comentariul privind "fereastra diplomatică", făcut în timpul briefingului de presă, notează The Times of Israel.
"Avem două sau trei săptămâni înainte ca presiunea internaţională să se intensifice cu adevărat, însă Ministerul Afacerilor Externe (israelian) se străduieşte să extindă fereastra de legitimitate şi luptele vor continua cât timp va fi necesar", a precizat ministrul israelian al afacerilor externe, potrivit unor declaraţii transmise AFP de către purtătorul său de cuvânt și citate de Agerpres.
Cohen a scris apoi pe Twitter că "în ceea ce ne privește, nu există o numărătoare inversă (diplomatică) - nu ne vom opri din luptă până când nu vom elimina Hamas și nu îi vom aduce înapoi pe toți ostaticii".
La peste cinci săptămâni de la începutul războiului, declanşat de atacul fără precedent al Hamas asupra teritoriului israelian pe 7 octombrie, organizaţiile umanitare internaţionale şi-au sporit apelurile în favoarea unui armistiţiu în Fâşia Gaza, bombardată de Israel şi unde se înregistrează penurii grave de apa potabilă şi medicamente, în condiţiile în care ajutorul umanitar ajunge aici în cantităţi foarte limitate.
Comisarul european pentru ajutor umanitar, Janez Lenarcic, a îndemnat luni Israelul să pună în aplicare pauze umanitare "reale" în războiul său împotriva Hamas.
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a insistat la rândul său asupra necesităţii ca aceste pauze umanitare să fie "imediate", pentru a garanta livrarea de ajutor indispensabil, în special de carburant pentru spitale.
Cei circa 2,4 milioane de locuitori ai Fâşiei Gaza, dintre care 1,6 milioane au fost strămutaţi de la declanşarea războiului, se află într-o situaţie catastrofală, potrivit ONU.
Luptele sunt intense mai ales în nordul Fâşiei Gaza şi în oraşul Gaza, unde mai multe spitale, care găzduiesc numeroşi strămutaţi, se află în mijlocul unor confruntări între soldaţi israelieni şi combatanţi Hamas.
Începând cu 7 octombrie, bombardamentele israeliene au ucis în Fâşia Gaza 11.240 de persoane, majoritatea civili, printre care 4.630 de copii ;i 3.130 de femei, potrivit celui mai recent bilanț transmis de Ministerul Sănătăţii, controlat de Hamas.
Asaltul mişcării islamiste palestiniene a făcut cel puţin 1.200 de morţi de partea israeliană, majoritatea civili ucişi pe 7 octombrie, potrivit celor mai recente cifre oficiale israeliene.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas