Nava face parte din excedentul armatei turce și este echipată cu tehnologie modernă, compatibilă cu standardele NATO. Procedura de cumpărare a fost începută la sfârșitul anului 2024 și a primit aprobarea CSAT în martie 2025.
„Este o achiziție Guvern la Guvern, o corvetă din excedentul armatei turce, cu echipament modern, interoperabil NATO, o corvetă de care Forțele Navale au mare nevoie”, a declarat ministrul apărării naționale, Ionuț Moșteanu.
Corveta se înscrie în programul de modernizare a Forțelor Navale Române.
Pe termen lung, planurile includ construcția a patru corvete europene, trei fregate și achiziția de submarine, drone și nave vânătoare de mine.
Ministrul a subliniat importanța consolidării prezenței militare în Marea Neagră: „Marea Neagră trebuie să rămână o mare a păcii și acest lucru se va întâmpla doar arătând că suntem bine echipați și continuând misiunile comune pe care le avem cu a...