În cadrul acestei acțiuni, au fost efectuate peste 2.600 de controale, s-au pus în aplicare 280 de mandate de percheziție domiciliară, și au fost întocmite 650 de dosare penale. Totodată, au fost aplicate 360 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală ce depășește 560.000 de lei, iar articolele pirotehnice indisponibilizate au o valoare estimată de peste 5,5 milioane de lei.
Polițiștii subliniază că manipularea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice poate duce la accidente grave, inclusiv la vătămări corporale sau invaliditate.
"Incidente de acest fel au loc, din păcate, în fiecare an, mai ales în perioada sărbătorilor. Rezistaţi tentaţiei de a cumpăra sau manevra petarde sau artificii ce nu sunt permise utilizării fără drept şi/sau autorizaţie. Astfel, vă protejaţi pe dumneavoastră, îi protejaţi pe cei din jur, şi, în mod special, pe copii, fără a vă expune riscurilor care vă pot pune siguranţa, integritatea şi poate chiar viaţa în pericol", se arată într-...